Primarul din Țuglui face trei ani de pușcărie, aceleasi firme, dauna mai mare si forma continuata la Calafat

Bomba de presa astazi, sau semnal direct din partea autoritatilor si a structurilor anticoruptie, privind mesajul subliminal transmis. Atentie!

Curtea de Apel Craiova a hotărât, ieri, să-l condamne la trei ani de închisoare cu executare pe Paulică Neagoe, primarul localității doljene Ţuglui. Edilul a fost acuzat că a cumpărat, din bugetul comunei, de la firmele romilor din Drăgănești-Olt, diverse bunuri la prețuri „umflate“. Și romii din Drăgănești-Olt au fost condamnați, însă numai unul a primit o pedeapsă cu executare.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova l-au pus sub acuzare pe Paulică Neagoe, primarul comunei doljene Țuglui, la începutul lunii iulie 2013, iar pe 19 iulie au cerut și obținut arestarea preventivă a acestuia. Neagoe a fost acuzat de procurorii craioveni că a cumpărat din bugetul Primăriei Ţuglui diverse bunuri la preţuri supraevaluate, prejudiciul adus bugetului comunei fiind estimat la peste 400.000 de lei.
Din cercetările făcute de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Dolj s-a stabilit că, între anii 2008-2012, Paulică Neagoe, care a câştigat un nou mandat de primar al comunei în 2012, a achiziţionat direct diverse produse şi a acceptat la plată facturi pentru produse şi bunuri a căror valoare a fost supraevaluată. Este vorba de pichete PSI, coşuri de gunoi, tobogane şi balansoare pentru mai multe locuri de joacă, unele construite în câmp, dar şi bănci ori indicatoare rutiere. În urma anchetei s-a stabilit că preţurile bunurilor achiziţionate de primar au depăşit cu mult preţurile pieţei la momentul efectuării achiziţiilor, plătind din bugetul local suma totală de 815.800 de lei. După ce au comparat bunurile cumpărate de Primăria Ţuglui cu preţurile pieţei, anchetatorii au stabilit că acestea ar fi costat numai 390.800 de lei, iar prejudiciul adus bugetului comunei a fost de 425.000 de lei, bani care au intrat în buzunarele unor romi din Drăgăneşti-Olt şi Potcoava, judeţul Olt. Astfel, bunurile au fost cumpărate de Primăria Ţuglui de la COMAT PRESCON SRL şi TOTAL TEHNO COMPANY SRL, ambele din Potcoava, Olt, administrate de Iulian Mihai, de la TOTAL VAS MULER SRL Potcoava, administrată de Radu Zaga, de la PEHART INSTAL SRL din Drăgăneşti-Olt, administrată de Constantin Coman, dar şi de la SC MIHLUC & RADU FAMILY SRL din Băileşti, administrată de Luciana Mihai, fiica lui Iulian Mihai.
Pe 19 iulie 2013, Judecătoria Craiova a dispus arestarea preventivă a primarului Neagoe, dar şi a lui Iulian Mihai, Constantin Coman şi Zaga Radu, iar pe 12 august, același an, procurorii au dispus trimiterea în judecată a celor cinci inculpaţi. Primarul Neagoe a fost eliberat din arest pe 7 noiembrie 2013, printr-o hotărâre a magistraților Tribunalului Dolj.