Edilul din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, 4 ani cu executare pentru șpaga de 20.000 de euro:”Voi respecta decizia instanței!”

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, a fost miercuri condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare, a decis Curtea de Apel București

Primarul Emilian Frâncu a declarat, miercuri, pentru Agerpres, că respectă decizia justiției dar va căuta orice mijloc în perioada următoare pentru a-și dovedi nevinovăția. „Îmi pare rău, ce să spun. Voi respecta decizia instanței, deși speram că altul va fi verdictul. Mă voi supune acestei hotărâri dar în perioada următoare voi căuta orice variantă legală pentru a-mi susține nevinovăția. Îmi pare rău pentru proiectele începute de mine și care nu știu ce în ce măsură vor fi continuate”, a declarat Frâncu.

Condamnarea

Curtea de Apel București a decis să-l condamne pe Emilian Frâncu la 4 ani de închisoare cu executare. Decizia este definitivă.

La termenul din 19 februarie 2014, el Frâncu a dorit să adauge elemente noi la declaraţiile date anterior, pe care a spus că le menţine, însă vrea să menţioneze câteva aspecte. El a susţinut că este greşit reţinut de procurori că proiectul despre care este vorba în dosar ar fi fost semnat pe perioada mandatului său iar concursul câştigat de doi arhitecţi în vederea reorganizării şi amenajării spaţiului public central din municipiul Râmnicu Vâlcea nu a avut loc în ianuarie 2013, ci în mai 2012, când funcţia de primar era ocupată de altcineva.

„La şedinţa din 19 ianuarie 2013, arhitecţii au spus că valoarea totală a investiţiei pentru întregul proiect este de 5 milioane de euro, din care 3% – respectiv 150.000 euro – revenea acestora pentru proiectare, şi nu 200.000 de euro, aşa cum se menţionează în rechizitoriu”, a spus Emilian Frâncu.

El a mai amintit că pe data de 31 ianuarie a sosit un e-mail la Primărie de la cei doi arhitecţi cu patru variante de proiecte, cu valori cuprinse între 5 şi 7 milioane de euro iar cei 3% pentru executarea proiectului ar fi însemnat între 150.000 şi 210.000 de euro.

„Pe 11 aprilie am făcut plata a 3 miliarde de lei vechi, dar pe 12 aprilie a venit borderoul pe a doua ordonanţă de plată şi, având în vedere că sumele erau deja foarte mari şi plătite în avans şi că trebuia plătită şi căldura oraşului, am refuzat să acord şi banii pentru a doua plată, care mai era şi în avans”, a afirmat Frâncu.

El a mai declarat că a convenit cu cei doi arhitecţi să se ocupe aceştia de promovarea proiectului, pentru care a acordat 50.000 RON, urmând ca cei doi să aleagă dacă vor apela la o agenţie de publicitate sau vor promova proiectul la o televiziune locală.

Procesul

Primarul PNL al ora­șului Râmnicu-Vâlcea, Emilian Frâncu (57 de ani), a scăpat de executarea unei condamnări de 4 ani de închisoare pentru luare de mită datorită carierei sale de politician liberal.

Motivarea judecătoarei Florentina Vasilăţeanu de la Tribunalul București, publicată săptămâna trecută, arată pe 37 de pagini că toate probele aduse de DNA împotriva lui Frâncu confirmă că edilul a cerut 20.000 de euro șpagă, flagrantul și luarea de mită. În plus, judecătoarea a reţinut, la solicitarea procurorului DNA, forma agravantă a mitei. Verdictul: 4 ani de închisoare! Totuși, pe doar șapte rânduri, Florentina Vasilăţeanu a suspendat executarea pedepsei și a decis punerea de îndată în libertate a lui Frâncu.

Eliberat

Frâncu, care era arestat din 26 aprilie, a fost eliberat în aceeași zi în care s-a dat sentința, pe 17 septembrie.
Frâncu a fost ales primar al municipiului Râmnicu-Vâlcea în iunie 2012. Anterior a fost consilier județean (2000-2004), deputat (2004-2008) și senator (2008-2012). Activitatea politică a edilului a fost doar în două partide, Alianţa Civică (AC) și PNL. În perioada 1992 – 1993, Frâncu a fost membru al AC, iar între 1993 și 1998 a fost chiar președinte al AC Vâlcea.

Denunțul la DNA

Doi dintre reprezentanţii cabinetului, arhitecţii Sorin-Dragoș Popescu  și Șerban Marinescu, au rămas stupefiați de solicitările edilului și au făcut denunț la DNA, care au organizat flagrantul.

Mita a fost cerută pe o coală A4

În motivarea deciziei de condamnare cu suspendare, judecătoareaFlorentina Vasilăţeanu atrage atenția asupra unor pasaje din care rezultă concret că edilul a cerut 10% din valoarea contractului.
Emilian Frâncu: Bun. Acuma, eu ce vroiam să discutăm, dacă ţii tu minte la  începuturi  când am pornit la discuţie… Uită-te şi tu puţin.