Ponta: Scutirea de impozit pe profitul reinvestit, pusă în aplicare de la 1 iulie

Scutirea de impozit pe profitul reinvestit va fi aplicată din luna iulie, în baza unei ordonanţe de urgenţă deja redactate de către Ministerul Finanţelor, a declarat, marţi, premierul Victor Ponta, măsura urmând să fie aplicată până la finele anului viitor.

„Este o solicitare veche a mediului de afaceri, pe care, în sfârşit, o putem pune în aplicare de la 1 iulie”, a spus Ponta, prezent la semnarea unei înţelegeri pentru constituirea unei platforme de consultare între Guvern şi  Coaliţia pentru Dezvoltarea României, informează Mediafax.

Potrivit proiectului de ordonanţă publicat pe pagina Ministerului Finanţelor, măsura va intra în vigoare la mijlocul acestui an şi va fi aplicată până la 31 decejmbrie 2015, inclusiv. Pentru perioada 1 iulie- 31 decembrie 2014 facilitatea se va aplica pentru investiţiile realizate începând cu 1 iulie 2014.

Finanţele anticipează că scutirea de impozit va cauza un minus la veniturile bugetare de 137,5 milioane lei.

Contribuabilii care beneficiază de scutirea de impozit pe profit nu pot opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru echipamentele tehnologice respective.

La începutul acestui an, premierul Ponta a anunţat că Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional să introducă din luna iulie scutirea de impozit pe profitul reinvestit, metodologia de aplicare urmând să fie redactată până în aprilie.

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România a solicitat Guvernului să susţină în negocierile cu FMI scutirea impozitării profitului reinvestit, creşterea finanţării unor programe care generează locuri de muncă şi reducerea impozitării salariilor pentru dezvoltarea economică.

Fostul ministru liberal de Finanţe Daniel Chiţoiu a declarat, în 9 ianuarie, că măsura neimpozitării profitului reinvestit se poate aplica din luna iulie, odată cu cea de scădere a CAS, dacă aceasta nu va avea un impact bugetar negativ şi după discuţii pe această temă în USL şi cu FMI.

Ponta: Scutirea de impozit pe profitul reinvestit, pusă în aplicare de la 1 iulie 482