Elena Udrea: PMP îşi propune să dea viitorul preşedinte al României

Presedintele PMP, Elena Udrea, este candidatul partidului la prezidentiale, decizia fiind luata marti de membrii Colegiului National al PMP, transmite Agerpres.”PMP m-a desemnat, prin vot, in Colegiul National candidatul la alegerile prezidentiale. E o mare responsabilitate pe care mi-o asum impreuna cu intreaga echipa a PMP. Cred ca sunt cel mai potrivit candidat”, a declarat Udrea, la incheierea sedintei.

Ea a precizat ca s-a inregistrat un singur vot impotriva, cel al europarlamentarului Cristian Preda.

Plecam astazi de aici in aceasta campanie si vom termina la Cotroceni pe 16 noiembrie, vom castiga Presedintia Romaniei. Pentru ca zece ani pe care i-am avut in politica au fost zece ani de loialitate, zece ani de lupta, zece ani in care niciodata nu am abdicat de la proiectul pentru care am intrat, alaturi de Traian Basescu. (…) Am ramas in proiectul pentru care am pasit alaturi de Traian Basescu in 2004 si astazi cred ca acest proiect merita sa fie dus la capat pentru binele acestei tari’, a afirmat Udrea.

Udrea a mentionat ca urmeaza sa poarte o discutie cu seful statului si ca ii va cere sa o sustina in campanie.

„Este cel caruia noi dorim sa-i convingem electoratul sa vina alaturi de noi, suntem cei care afirmam ca dorim sa ducem mai departe reformele incepute de Traian Basescu. Evident ca vom vorbi cu presedintele si ii voi cere sa ma sustina in aceasta competitie grea”, a punctat Udrea.

In opinia candidatului PMP la prezidentiale, este nevoie de un presedinte care sa nu fie nici Klaus Iohannis, nici Victor Ponta.

„Adica un presedinte care sa nu fie propus, nascut din intelegerile cu Dan Voiculescu. Atat Victor Ponta, cat si Klaus Iohannis sunt doi politicieni care au avut girul lui Dan Voiculescu. Sa nu uitam ca domnul Iohannis, asa necunoscut cum este politicii, s-a lansat la Bucuresti de la Grivco, atunci cand domnul Voiculescu il sustinea pentru functia de prim-ministru”, a spus Udrea.

Ea a spus ca ii provoaca pe cei doi contracandidati ai sai, Victor Ponta si Klaus Iohannis, la o dezbatere publica.

Pe de alta parte, presedintele PMP a spus ca, asa cum nu a cedat in fata „mogulilor de presa” si nu a facut compromisuri cu ei, poate sa duca pana la capat „mai mult decat oricare dintre barbatii” cu care a intrat in competitie.

Elena Udrea a declarat luni ca este pregatita sa isi asume candidatura la presedintia Romaniei, dupa ce Cristian Diaconescu a anuntat ca va candida ca independent, si a afirmat ca il poate invinge pe premierul Victor Ponta „in orice competitie”.