Victor Ponta, de Sfânta Maria Mică la slujba religioasă de la Maglavit

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a participat luni, de Sfânta Maria Mică, la slujba religioasă de la Mănăstirea Maglavit (judeţul Dolj), care poartă hramul Naşterii Maicii Domnului.

Premierul Victor Ponta, alături de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, parlamentari de Dolj, reprezentanţi ai autorităţilor publice judeţene şi locale, dar şi maestrul Tudor Gheorghe, a asistat la slujba religioasă oficiată în altarul de vară al mănăstirii de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Munteniei.

În curtea mănăstirii au fost prezente câteva sute de persoane din localităţile învecinate, dar şi din alte judeţe ale Olteniei. La finalul slujbei religioase IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei i-a înmânat premierului o icoană ‘pentru a-l ajuta în tot ceea ce întreprinde şi face’.

‘Pentru că aici avem ocazia să avem oaspetele nostru scump şi drag, domnul prim-ministru Victor Ponta, şi alţi câţiva colaboratori ai domniei sale, şi pe cei care ne ajută pe noi totdeauna, permiteţi-ne ca în numele obştei de aici ai Sfintei mănăstiri şi a noastră personal să îi dăm o Sfântă icoană pentru a-l ajuta întotdeauna în ceea ce întreprinde şi face pentru viaţa noastră, pentru poporul român şi să îi ajute Maica Domnului să fie aşa cum şi-a propus’, a afirmat IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei la finalul slujbei.

La plecare, premierul Victor Ponta a afirmat că de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului a dorit să fie prezent în Oltenia după ce pe 15 august de Adormirea Maicii Domnului a fost în Moldova şi Ardeal.

‘Mă bucur foarte mult să fiu aici la o sărbătoare atât de mare. La Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august, am fost în Moldova la Putna şi în Ardeal la Nicula şi am promis Înalt Preasfinţitului Mitropolit al Olteniei că pe 8 septembrie voi fi aici. Le doresc tuturor celor care îşi sărbătoresc numele multă sănătate şi La mulţi ani’, a afirmat Victor Ponta.

În fiecare an de 8 septembrie la slujba religioasă de la Mănăstirea Maglavit din Dolj participă mii de persoane, precum şi la activităţile organizate în zonă de către autorităţile locale.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/victor-ponta-de-sfanta-maria-mica-la-slujba-religioasa-de-la-maglavit_169003.html#ixzz3CjdD2kmD